Obezitatea- un factor de risc pentru 11 tipuri de cancer

Standard

Obesity-Related Diseases

Nu prea imi place sa vorbesc despre cancer, este unul dintre cele mai triste lucruri care ti se pot intampla in viata asta. Cu toate acestea, nu ma pot abtine sa nu dezvolt niste aspecte legate de stil de viata si cancer pe care le citeam zilele acestea intr-un raport al Fondului International pentru Cercetarea Cancerului (World Cancer Research International Fund).

Mai cu seama, mi-a atras atentia legatura dintre obezitate si riscul de cancer. Conform WCRF, obezitatea creste riscul de apartie a 11 tipuri de cancer (colon, mamar, prostata, pancreatic, endometrial, renal, hepatic, biliar, esofagian, ovarian si cancer gastric). Cand citesti toate aceste tipuri de cancer pentru care te afli la risc daca esti putin mai grasut, iti vine sa te apuci de alergat si sa nu te mai opresti pana nu dai jos kilogramele in plus.

Din pacate, inca privim kilogramele in plus doar ca pe o problema estetica. Mai nou, am vazut ca sunt din ce in ce mai multi care mizeaza pe “iubeste-te asa cum esti” sau pe “cine ma iubeste, ma iubeste oricum” sau pe “ce conteaza cateva kilograme in plus, cat timp ma simt bine si sunt sanatos”. Ce m-a suparat si mai tare zilele astea au fost niste prezentari de moda cu modele XXL. Ce-i drept, nici cele subnutrite care defileaza de obicei nu sunt un exemplu bun, dar sa incurajezi oamenii “bolnavi” ca e bine si asa, nu mi se pare normal. Poate sunt putin prea critica, prea dura, dar aceasta e realitatea. Nu poti spune ca esti putin grasut, dar sanatos…for God sake…obezitatea e o boala, mai mult, e o pandemie.

Am dat peste un studiu zilele acestea care releva faptul ca nu exista persoane supraponderale care sa nu prezinte risc de boli cardiovasculare, chiar daca sunt aparent sanatoase, cu un valori normale ale tensiunii arteriale, ale glicemiei si colesterolului. Tot acest studiu sustine ca nu poti fi “fat but fit”.

Revenind la factorii de risc ai diferitelor tipuri de cancer si modalitatile de preventie, WRCF (Fondul International pentru Cercetarea Cancerului) face cateva recomandari simple si clare:

  1. Mentineti o greutate normala sau scadeti in greutate pana atingeti un indice de masa corporala ( IMC) normal (IMC normal = intre 18.5 kg/m2 si 24.9 kg/m2 ).
  2. Faceti 60 minute de activitate fizica pe zi.
  3. Evitati alimentele cu un continut caloric ridicat, dar redus in nutrienti. Eliminati bauturile carbogazoase cu zahar.
  4. Consumati mai multe legume, leguminoase, fructe si cereale integrale. Cantitatile din aceste alimente fac parte din recomandarile personalizate.
  5. Limitati consumul de carne rosie la 300g pe saptamana. Eliminati orice tip de carne rosie procesata industrial (mezeluri). Limitati consumul oricarui tip de mezeluri (fie ele din carne rosie sau carne alba).
  6. Cat despre alcool, recomandarea este sa fie eliminat sau, cel mult, sa se consume ocazional 1-2 pahare de vin (1 pahar de vin=150ml).
  7. Limitati consumul de sare la 5g pe zi prin eliminarea/limitarea consumului de produse sarate, conservate prin sarare. Adaugati putina sare in mancare la sfarsitul prepararii, doar daca este absolut necesar.
  8. Suplimentele alimentare nu trebuie recomandare pentru preventia cancerului. Se va incerca acoperirea nevoilor nutritionale prin alimentatie.
  9. Alaptarea copilului in primele 6 luni de viata este un factor de protectie atat pentru mama, cat si pentru copil.
  10. Gandeste pozitiv, zambeste si incearca sa reduci stresul! (aceasta este recomandarea mea, nu se regaseste printre cele ale WRCF).

As simple as that…

Woman eating healthy salad near the river

Sa nu va aud cu exemple de genul, “stiu pe cineva care stie pe cineva care a facut cancer chiar daca a trait sanatos toata viata”. In primul rand, roaga-te sa nu ai acest ghinion. In al doilea rand, nu poate nimeni afirma ca a trait sanatos toata viata, mi se pare un “absolut” greu de atins. Putem incerca sa traim cat mai sanatos sau sa ne continuam obiceiurile bune si sa le eliminam treptat pe cele rele. Haideti “sa ajutam putin norocul”.

Nu m-am mai legat si de fumat pentru ca se stie prea bine ca este un factor majoritar de risc pentru cancerul pulmonar si nu numai.

Trebuie sa fim foarte fericiti ca traim intr-un prezent care ne ofera atat de mult acces la informatie. Mi se pare totusi un paradox…stim multe si implementam foarte putine. Strabunicii nostri stiau mult mai putine, dar le puneam in practica pe toate cand venea vorba de sanatate.

http://www.wcrf.org/int/cancer-facts-figures/link-between-lifestyle-and-cancer-risk

https://www.newscientist.com/article/2143871-even-healthy-overweight-people-have-a-higher-cardiac-risk/

http://www.wcrf.org/int/research-we-fund/our-cancer-prevention-recommendations

 

Reclame

Lipsurile care ne ingrasa…

Standard

Woman with pizza and wine

Se vorbeste prea mult despre excese si cum acestea duc la obezitate si probleme de sanatate si prea putin despre lipsurile din viata noastra care ne pot ingrasa.

Cand vine vorba de mancare “cei prea mult strica” este o afirmatie cat se poate de adevarata, dar acum vreau sa aduc putin in discutie lipsurile care pot duce la dezechilibre alimentare si, implicit, problemele de sanatate asociate.

In zilele noastre sunt din ce in ce mai rare momentele cand mancam pentru a ne potoli foamea. Azi mare parte din ocaziile de consum alimentar sunt pe fond emotional. Nu exclud ca suntem mult mai presati de timp, suntem mult mai stresati si avem tot felul de lipsuri emotionale care ne determina sa ne refugiem intr-o placere ancestrala- mancarea- dar tot timpul exista o cale de scapare.

Haideti sa vedem care este natura lipsurilor care ne pot ingrasa sau produce diferite dezechilibre alimentare.

In primul rand, vorbim despre lipsurile de natura fizica. Un procent foarte mare din populatie sufera de lipsa cronica de miscare…nu am fost construiti pentru a sta la birou sau in masini, ne vom adapta, dar acest proces de adaptare va mai dura sute de ani buni. Mi se pare ca pe generatiile prezentului se face un fel de “selectie naturala”.

Alte lipsuri sunt cele legate de alimentatie, nu se consuma suficiente alimente cu o valoare nutritionala ridicata, ceea ce conduce la deficiente nutritionale de vitamine si minerale. Multe studii au evidentiat faptul ca persoanele obeze prezinta deficiente nutritionale. Doar in mare daca ne uitam, multe vitamine participa la procesele cu eliberare de energie din alimente, daca suferim de o deficienta vitaminica, clar productia interna de energie va suferi (ca la o fabrica care nu are suficient personal). Daca nu producem suficienta energie, atunci vom fi molesiti, obositi cronic si cu o dispozitie proasta…ceea ce…ghiciti voi?!…ne face sa mancam mai mult pentru a avea energie si pentru a ne simti mai bine.

Un alt tip de lipsuri sunt cele de natura emotionala…si cu toata “transhumanta” care are loc in zilele noastre…ne lipsesc parintii, bunicii, prietenii si multe persoane dragi.

Ne lipseste familia…

Ne lipseste dragostea…

Ne lipsesc sentimentele…

Unora le lipseste realizarea pe plan profesional…

Si la multa lume, lipseste fericirea…

Asadar, mai intai trebuie sa rezolvam toate aceste probleme de natura emotioanala, apoi sa incepem sa ne miscam, sa tratam deficientele nutritionale si…doar apoi…sa incepem o dieta care sa ne ajute sa slabim. Altfel, nici o dieta, oricat de perfect ar fi stabilita nutritional, nu va functiona 100%.

Recomandare:

Iubiti, mancati, antrenati-va si fiti fericiti!

Cereti si luati ce este mai bun de la viata!