E uimitor cate poti face cu 1 kg de faina!

Standard

7314135214_195a23b26d

Adooor painea de casa, pot sa o mananc si goala dupa ce a fost scoasa din cuptor si este putin calduta si aburinda…yummm!

Dar azi, din dorinta de a testa capacitatile mele si ale cuptorului…am zis sa fac mai mult din kg de faina pe care il folosesc de obicei pt a face doua paini de casa. Ce a iesit…minunat si gustos. Ce-i drept, atentie atunci cand va iese mancarea prea gustoasa, daca nu o impartiti, s-ar putea sa mancati prea mult. Asa ca…share the bread!

Sa trecem la subiect, din 1kg de faina (500g faina alba si 500g faina integrala) a iesit o paine rotunda, o pizza cu blat subtire si vreo 8 bucati de focaccia cu busuioc si ulei de masline ( acum au mai ramas vreo 4 :)) ).

Totusi, pentru a face aluatul nu e suficient sa suflam in faina pt a creste, mai avem nevoie de:

  • 30g drojdie proaspata
  • 30g zahar
  • 1 lingurita sare
  • Putin ulei de floarea- soarelui
  • Vreo 650 ml apa (sau ½ apa si ½ lapte)
  • 1 kg faina (500g faina alba si 500g faina integrala )- e cea despre care vorbeam mai sus, dar prefer sa o mai scriu o data doar pt a avea lista completa de ingrediente.

Si acum sa facem aluatul:

  1. Primul pas: pui apa cu laptele sa se incalzeasca (doar sa fie caldut, nu fierbinte).
  2. Next step: amesteci cele doua tipuri de faina si lingurita de sare intr-un bol mare si faci o groapa in mijloc in care vei pune drojdia ulterior.
  3. Pui drojdia intr-un bol mic, peste drojdie pui zaharul (2 linguri cam asa).
  4. Dupa ce s-a incalzit putin apa cu laptele, torni putin peste drojdie si amesteci pentru a se dizolva
  5. Torni drojdia dizolvata cu apa/laptele caldut in locul special facut in faina.
  6. Amesteci cu mana pentru a omogeniza si incorpora cat mai multa faina, apoi adaugi treptat si restul apei cu laptele cald, in timp ce framanti aluatul.
  7. Framanti aluatul aproximativ 10 minute. Dupa 10 minute, iti cureti putin mana de aluat cu o lingura si torni pe marginile aluatului putin ulei, astfel incat, sa nu se mai lege de mana cand vei framanta.
  8. Mai framanta putin si dai o forma asemanatoare unei paini rotunde.
  9. Lasa la dospit intr-un loc mai cald (nu langa geam, de ex), acoperind aluatul cu un prosop de bucatarie.
  10. Cat lasi aluatul la dospit pregatesti topiing-ul pt pizza si focaccia.

Pt pizza:

Eu am facut-o cu ce aveam la indemana, dar si eu sunt surprinsa cat a iesit de buna. Am folosit asa:

  • Pasta de rosii ( o pasta simpla, fara alte condimente)
  • Hribi gata fripti pe care i-am decongelat (ii primesc de la mama asa, sunt cele mai bune ciuperci pe care le poti manca vreodata, au gustul autentic de hribi si sunt culesi chiar de mama mea). Cantitatea de hribi depinde de cat de mare faceti pizza. Eu am facut o pizza de marime medie si am pus hribi din belsug, nu m-am zgarcit ca la restaurant. Asa a iesit mai mult decat o pizza, a iesit un preparat foarte hranitor si suculent…nu uscat.
  • 1 rosie taiata rondele
  • Branza Grana Padano (cat sa razuiesti pe deasupra)

Pt topping-ul de focaccia:

  • Cativa catei de usturoi (3-4)
  • 1 legatura de busuioc proaspat (recunosc ca nu am avut asa ceva in casa si am folosit busuioc uscat)
  • Ulei de masline (vreo 100 ml)
  • Putina zeama de lamaie
  • Sare si piper negru proaspat macinat

Prepararea aici e foarte simpla: tocati si zdrobiti usturoiul, il amestecati cu putina sare si zeama de lamaie. Puneti apoi busuiocul si uleiul de masline si mai amestecati putin.

Intre timp s-a intamplat si minunea si s-a dublat volumul aluatului, asa ca ne apucam de treaba:

  1. Se ia putin aluat cu 2 linguri, putin mai mult decat marimea unei chifle.
  2. Se intinde cu facaletul ( la mine la tara se zicea “sucitor” :))) ) intr-o forma cat mai rotunda ne iese pana are cam ½ cm grosime.
  3. Se tapeteaza cu faina o tava mare, de cuptor sau tava de pizza daca aveti
  4. Se ia foaia de aluat si se pune in tava.
  5. Acum facem pizza: deci, ungem aluatul cu pasta de rosii, punem hribii, apoi ornam frumos cu feliile de rosii si radem branza deasupra.
  6. Bagati rapid la cuptor, fara a mai lasa la crescut, pentru 20 min la 250 grade C (urmariti cuptorul din 5 in 5 minute pt ca nu stiu cat e de puternic al vostru).

Intre timp facem painea. Din aluatul ramas pastram cam aceeasi cantitate pe care am folostit-o la pizza, chiar putin mai mult. Restul il facem o paine rotunda pe care o punem intr-o tava (tot tapetata cu faina- asta e regula, da?), o crestam in 2-3 locuri deasupra cu un cutit pt a-i da acel aspect rustic si o lasam la dospit (tot acoperita cu un prosop de bucatarie- alta regula, ok?)

V-ati mai uitat la pizza?

Cat se mai rumeneste pizza in cuptor, nu stam degeaba, pregatim focaccia.

Pt focaccia, smecheria e ca la pizza, intindem frumos o foaie de aluat pe care o punem intr-o tava (regula 1 aici). Peste aluat punem uleiul de masline cu busuioc si usturoi si acoperim cat mai uniform foaia de aluat.

Scoatem pizza si bagam la cuptor focaccia. O lasam la o temperatura mai mica, 200 grade C si cam 25 min.

Cat sa coace focaccia, nu stati degeaba, mancati o felie de pizza, hai doua.

Painea o coaceti la 180 gr C timp de 45 min.

Pofta mare la toate!

12179650_962435487127806_788610154_n 12179947_962435053794516_358500833_n 12179145_962434663794555_241064161_n

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s